Crampele abdominale din timpul menopauzei

Multe femei au parte de crampe pelvine in timpul perioadelor menstruale. Dar crampele pot aparea in continuare in timpul menopauzei si pot fi uneori un semn al unei afectiuni subiacente, cum ar fi fibroamele uterine, endometrioza, constipatia, cancerul ovarian sau cancerul uterin.

In acest articol, analizam posibilele cauze ale crampelor abdominale din timpul menopauzei.

Mai intai, cateva cuvinte despre menopauza:

Menopauza se refera la perioada din viata unei femei in care se opresc de tot menstruatiile lunare. In Romania, majoritatea femeilor ajung la menopauza cand au varsta cuprinsa intre 45 si 55 de ani, varsta medie fiind de 49 de ani.

O femeie poate spune cu certitudine ca a intrat in menopauza dupa ce nu a mai avut parte de ciclu menstrual timp de 12 luni consecutive. Dar lipsa ciclului menstrual nu este singurul simptom al menopauzei. Printre celelalte simptome se numara: bufeurile, problemele legate de somn, schimbarile bruste de dispozitie, iritabilitatea, lipsa interesului pentru sex si uscaciunea vaginala.

Cauzele durerilor abdominale din perioada menopauzei:

Fibroamele uterine. Fibroamele uterine sunt mici cresteri de tesut ce pot aparea in peretele uterului sau in uter. Acestea sunt, de cele mai multe ori, benigne, ceea ce inseamna ca nu sunt canceroase. Desi sunt mai susceptibile sa se dezvolte inainte ca o femeie sa ajunga la menopauza, fibroamele uterine pot sa apara si la femeile in varsta.

Endometrioza. Endometrioza este o afectiune in care tesutul care captuseste uterul incepe sa creasca in alte parti ale corpului, cum ar fi in jurul ovarelor, trompelor uterine sau pe intestin.

Cel mai frecvent, endometrioza apare la femeile cu varsta cuprinsa intre 30 si 40 de ani, dar simptomele acesteia se pot arata si dupa menopauza.

Printre simptomele endometriozei se numara durerile si crampele pelvine, durerea simtita in partea inferioara a spatelui, durerea din timpul sau dupa sex, durerea la urinare sau din timpul miscarilor intestinale.

Pentru unele femei, endometrioza poate avea un impact semnificativ asupra vietii lor, ducand chiar si la depresie. De asemenea, terapia cu hormoni de substitutie pentru simptomele menopauzei poate agrava durerile endometriozei.

Constipatia cronica. O alta cauza comuna a durerilor abdominale din timpul menopauzei este constipatia cronica. Medicii definesc aceasta tulburare gastro-intestinala ca avand mai putin de trei scaune pe saptamana. Totodata, scaunele persoanelor cu constipatie cronica sunt dure, uscate, dureroase si dificile. Printre cauzele constipatiei se numara: dieta saraca in fibre, consumul de anumite medicamente, sedentarismul, unele afectiuni medicale. Oricine are constipatie severa sau persistenta trebuie sa se adreseze unui medic.

Cancerul ovarian si uterin. Una dintre cele mai rare si grave cauze ale durerilor pelvine pe care le experimenteaza femeile la menopauza este cancerul ovarian sau cancerul uterin. Si, din pacate, femeile in varsta prezinta un risc mai mare de a dezvolta aceste tipuri de cancer decat femeile tinere.

Alte simptome ale acestor tipuri de cancer pot include: sangerarea vaginala, balonarea, oboseala extrema si pierderea in greutate inexplicabila.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *