Tot ce trebuie sa stii despre terapia de substitutie hormonala

Terapia de substitutie hormonala este cel mai comun tratament administrat femeilor ajunse la menopauza, avand ca scop ameliorarea simptomelor neplacute ce apar odata cu intrarea in aceasta etapa a vietii. Practic, tratamentul inlocuieste hormonii feminini, estrogenul si progesteronul, care sunt produsi din ce in ce mai putin de femei odata ce se apropie de menopauza.

Beneficiile terapiei de substitutie hormonala:

Dupa cum am mentionat, principalul beneficiu al acestui tratament este ca poate ajuta la ameliorarea majoritatii simptomelor menopauzei, cum ar fi:

  • bufeurile;
  • transpiratiile nocturne;
  • lipsa apetitului sexual;
  • uscaciunea vaginala.

Multe dintre aceste simptome trec fara niciun tratament in cativa ani, dar pot fi destul de neplacute, astfel ca tratamentul de substitutie hormonala poate fi de mare ajutor pentru femeile aflate la menopauza.

De asemenea, poate preveni osteoporoza, afectiune a oaselor care este destul de frecventa in randul femeilor trecute de 50 de ani.

Cum se incepe terapia de substitutie hormonala:

Daca esti interesata de inceperea acestui tratament, trebuie inainte de toate sa discuti cu un medic. In mod normal, tratamentul poate fi inceput de indata ce prezinti simptomele menopauzei, insa ar trebui facute cateva teste medicale inainte, inclusiv teste de sange si hormonale.

Exista mai multe tipuri de tratamente cu hormoni de substitutie, medicul fiind cel mai in masura sa aleaga care este cel mai bun tip pentru fiecare pacient in parte.

Vei incepe, de obicei, cu o doza mica, ce poate fi marita intr-o etapa ulterioara. Poate dura cateva saptamani pentru a simti efectele tratamentului si pot aparea la inceput unele efecte secundare.

Cui nu i se potriveste terapia de substitutie hormonala:

Majoritatea femeilor care se confrunta cu simptomele neplacute ale menopauzei pot sa ia tratament cu hormoni de substitutie. Acesta, insa, este nepotrivit femeilor care:

  • au antecedente de cancer mamar, cancer ovarian sau cancer uterin;
  • au istoric de cheaguri de sange;
  • au tensiune arteriala marita pe care nu o tin sub control prin medicatie;
  • au o boala hepatica.

In aceste conditii, pot fi recomandate alternative la terapia de substitutie hormonala.

Tipuri de tratamente de substitutie hormonala (TSH):

Exista multe tipuri de TSH, iar gasirea celui potrivit poate fi destul de complicat.

Majoritatea femeilor iau o combinatie de hormoni estrogen si progesteron sub forma de pastile. Medicamentele pot fi luate in mod continuu, fara intrerupere, sau in cicluri in care se ia mereu estrogen, iar progesteron o data la cateva saptamani. Doar medicul iti va putea oferi cele mai bune sfaturi cu privire la cel mai potrivit tratament pentru organismul tau. Este posibl sa fie nevoie sa incerci mai multe tipuri pana sa gasesti tratamentul care functioneaza cel mai bine pentru tine.

Riscuri si efecte adverse:

La fel ca in cazul oricarui alt tip de tratament, TSH-ul poate provoca reactii adverse. Dar acestea vor trece, de obicei, in termen de trei luni de la inceperea tratamentului. Printre aceste efecte adverse amintim:

  • dureri la nivelul sanilor;
  • dureri de cap;
  • greata;
  • indigestie;
  • dureri abdominale;
  • secretii vaginale.

Beneficiile terapiei de substitutie hormonala depasesc cu mult riscurile. Pentru orice ingrijorare sau nelamurire cu privire la acest tratament, discuta cu medicul personal!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *